În viitor, fiinţele umane trăiesc izolate, folosind roboţi înlocuitori (surogatele din titlu), cu un aspect asemănător dar îmbunătăţit în comparaţie cu originalul uman, pentru activităţile sociale. Când roboţii încep să fie distruşi printr-o metodă care duce şi la uciderea "operatorului" uman, un detectiv (Willis) ajunge să descopere o adevărată conspiraţie. Cum surogatul său are parte de aceeaşi soartă, bărbatul este obligat să-şi părăsească locuinţa pentru prima oară în ani de zile şi să pornească în lume pentru a-l descoperi pe criminal.